AcasaBebe-strumfCalendarFAQCautareGrupuriInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 De cand incepem sa citim povesti copilului?

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Înapoi  1, 2
AutorMesaj
elena_florescu
Mami maricel
Mami maricel
avatar

Zodiac : Leu Mesaje : 1053
Data de inscriere : 29/05/2010
Varsta : 37
Localizare : Navodari,Constanta

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Mier Iun 30, 2010 2:13 pm

Darius nici acum nu are rabdare sa ii citesc povesti dar daca i le povestesc sta atent si ma asculta altfel e atras de carte si ... nu reusesc sa citesc mai nimic.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Mier Iun 30, 2010 3:11 pm

pai nu ai cd sa asculte sau casete.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Cristina979
Mami inepator
Mami  inepator
avatar

Zodiac : Gemeni Mesaje : 254
Data de inscriere : 25/06/2010
Varsta : 36
Localizare : jud. Botosani

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Lun Iul 05, 2010 8:56 am

Printul porcar
de Hans Christian Andersen

Intr-o tara mica, dar vestita pentru frumusetea gradinilor ei, traia odata un print. Era un mare iubitor al frumusetii si intelepciunii, fapt pentru care se si inconjurase cu o multime de carti si de obiecte alese. Indragea, de asemenea, foarte mult, plantele si vietuitoarele padurii, dar mai cu seama pasarile ii erau dragi. Gradina lui era plina cu trandafiri de o frumusete fara seaman, care raspandeau in jur o miresma imbatatoare, ce incanta orice om. Dar lucru cel mai de pret la care tinea ca la ochii din cap, era o privighetoare care canta mai frumos decat toate pasarile lumii la un loc.
Printului ii cazuse draga printesa tarii vecine si acum vroia s-o ceara in casatorie. Se gandi mult timp cum sa-i spuna alesei inimii sale cat de mare este dragostea pe care i-o poarta. Intr-o buna zi, se hotara sa-i daruiasca iubitei sale un cadou cum nimeni nu mai primise vreodata. Se duse asadar in gradina, taie cel mai frumos dintre trandafirii pe care ii avea si il puse intr-un sipet de argint, impreuna cu mult indragita lui privighetoare. Ii porunci apoi slujitorului sau sa duca imediat cutia printesei din tara vecina, ca semn al iubiri pe care i-o purta printul. Cand primi vestea sosirii solului, tatal printesei il pofti pe slujitor sa intre in palat.

Slujitorul ii inmana fetei darul printului si ii vorbi despre stapanul sau, despre bunatatea, nobletea, intelepciune lui si despre marea dragoste pe care o are acesta pentru prea frumoasa printesa. Dar, la auzul acestor vorbe, printesa nu facea altceva decat sa rada cu dispret. Apoi, raspunse cu o voce de ghiata ca darul printului nu-i face deloc placere. Pasarica nu avea penele frumos colorate, era prea cenusie, iar trandafirul avea un parfum mult prea puternic. Printesa nu iubea, decat florile si pasarelele facute de mana omului, caci, spunea ea, numai acestea pot fi cu adevarat frumoase. Cand slujitorul ii povesti printului cele intamplate, acesta se gandi la un siretlic prin care s-o invete minte pe printesa cea infumurata. Se imbraca in straie de drumet sarac si, cu infatisarea schimbata, o porni la drum. Dupa ce facu o buna bucata de drum pana in imparatia invecinata, ajunse la palat si batu nerabdator la poarta.

- Sa traiesti intru multi ani, Inaltimea Ta! dadu el cuvincios binete. Sunt un biet om sarman, nu s-ar gasi cumva ceva de lucru la curtea Inaltimii Tale si pentru unul ca mine? cum parea a fi sarac lipit pamantului si imparatul tocmai avea nevoie de cineva care sa-i ingrijeasca porcii, se gandi ca acest baiat sarman i-ar putea fi de folos. Printul se muta asadar intr-o camaruta saracacioasa, in curtea slujitorilor. Hranea porcii si le curata cocina in fiecare zi. Lucra de dimineata pana seara, dar niciodata nu se plangea de soarta lui.

In putinele lui clipe de ragaz, printul cel harnic mestesugea de zor sa faca o ulcica. Aceasta ulcica nu era insa una ca toate celelalte, ci era de o frumusete nemaivazuta pana atunci, impodobita de jur imprejur cu clopotei care scoteau un clinchet cristalin. Insa insusirea ei cea mai de pret era aceea ca atunci cand fierbea apa in ea, oricine putea sa afle dupa mirosul ce se raspandea in jur ce fel de mancaruri se gatesc in bucataria imparatului. Fiica imparatului, auzind ca imparatul are o ulcica fermecata, vru numaidecat s-o cumpere. Pastorasul ii ceru insa, in schimbul ulcelei fermecate, zece saruturi. Se intelege ca printesa nu vru sa plateasca acest pret, ba chiar se facu foc si para de suparare. Apoi ii spuse pastorului ca una dintre slujitoarele ei ii va da sarutarile in locul sau.

- Sa-mi fie cu iertaciune, dar asta nu primesc, raspunse pastorul.
- Ce baiat incapatanat – suspina atunci fiica imparatului. Si vazand ca n-are incotro, le spuse tovaraselor ei:
- Acoperiti-ma, sa nu ma vada nimeni. Fata isi dorea atat de mult sa aiba acea ulcica, incat, inconjurata de insotitoarele sale, ii dadu pana la urma pastorului cele zece sarutari cuvenite drept plata, iar pastorasul ii dadu in schimb ulcica.

Dupa cateva zile, pastorasul isi ciopli un fluieras. Acest fluieras canta atat de frumos, incat si porcii pe care ii ingrijea incepeau sa danseze cand il auzeau.Intr-o zi, fiica imparatului il auzi pe print cantand si pe data se hotara sa-i ceara acestuia fluierul, pe un pret bun. Le porunci insotitoarelor sale sa afle cati bani cere pastorul pe fluierasul fermecat. Printul ii trimise insa vorba ca fluerasul lui nu este unul oarecare, si de aceea pretul nu se masoara in galbeni, ci in o suta de sarutari. Printesa se supara din nou cand auzi acest raspuns si vru numai decat sa plece, insa, in cele din urma, dorinta de a avea aceea minune de fluier o facu sa se razgandeasca si se hotara sa plateasca pretul cerut.

Insotitoarele ei erau ocupate cu numararea sarutarilor, asa ca nu-l bagara de seama pe imparatul care se furisase in spatele lor.
- Ceeee...? striga acesta cand vazu ca fiica lui se saruta cu cel care-i pazea turma de porci. Si negru de suparare, ii alunga pe cei doi din imparatia sa. Fiicei sale ii porunci sa-l urmeze pe cel care i-l alesese soarta si nu se lasa induplecat de lacrimile ei. Printul insa radea bucuros si o conduse pe fata, mandru nevoie mare, in camaruta lui.
- Of, doamne, ce nenorocita sunt! plangea printesa.

Plangea, plangea intruna, si singurul lucru la care se putea gandi acum era acela ca odinioara il refuzase cu atata asprime pe printul cel frumos care o iubea atat si ca de-acum va trebui sa traiasca pentru tot restul zilelor cu porcarul, intr-o cocina. Printesa, imbracata in haine frumoase, statea asadar in fata cocinei si plangea, plangea si nu se mai putea opri din plans. Nu stia sa gateasca, nu stia sa spele si nu stia macar sa ingrijeasca porcii. Cum ar fi putut sa traiasca alaturi de acest pastoras, pe care ea il credea singurul vinovat de toate necazurile ei. Dar ce sa vezi! Cand deschise ochii sa-i ceara socoteala celui care o amagise, il vazu pe porcar stand falnic in fata ei, in vestminte de print. Fata era cat pe ce sa lesine, atat de mult se mira. Dar nu apuca sa-l vada pe print decat pret de o clipa, caci de indata se facu nevazut. Printesa il cauta peste tot, dar nu reusi nicicum sa-l gaseasca.

Dupa zile grele de drumetie prin tinuturile invecinate, fata il zari pe print stand la fereastra palatului sau. De-abia atunci pricepu in sfarsit cine fusese de fapt porcarul si-si dadu seama cat de nedreapta a fost atunci cand i-a raspuns cu atata ingamfare. Printul ii trase apoi luarea aminte ca aruncase darul pe care i-l trimisese ca semn al iubirii lui –trandafirul si privighetoarea – dar ca se invoise apoi sa plateasca sute de sarutari pe niste jucarii fara nici un pret. Apoi, luand-o de mana, printul o duse pana la marginea imparatiei sale si o indruma indarat, la tatal ei, zicandu-i ca nu are nevoie de o soata care nu pretuieste nici frumusetea nici intelepciunea. Si iata cum fiica de imparat si-a primit rasplata pentru lipsa ei de buna-crestere si de intelepciune.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Brunetik
Mami maricel
Mami maricel
avatar

Mesaje : 765
Data de inscriere : 03/05/2010
Localizare : Prahova

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Lun Iul 05, 2010 9:19 am

alexia nici acum la 3 ani nu are rabdare sa ii citesc povesti !!!
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
lica.irina
Mami scolar
Mami scolar


Mesaje : 1406
Data de inscriere : 28/05/2010

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Lun Iul 05, 2010 4:39 pm

eu nu prea stiu sa spun povesti.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Lun Iul 05, 2010 7:01 pm

ii citesti de pe net irina
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
lica.irina
Mami scolar
Mami scolar


Mesaje : 1406
Data de inscriere : 28/05/2010

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Lun Iul 05, 2010 11:46 pm

asa da, nico. de citit, imi place.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Mar Iul 06, 2010 8:03 am

sau ii pui cd sau casete ai incercat?
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
lica.irina
Mami scolar
Mami scolar


Mesaje : 1406
Data de inscriere : 28/05/2010

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Mar Iul 06, 2010 2:11 pm

am cd cu povesti, dar deocamdata nu o atrag.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Mar Iul 06, 2010 8:12 pm

pai este inca micuta irina. mai asteapta
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
lica.irina
Mami scolar
Mami scolar


Mesaje : 1406
Data de inscriere : 28/05/2010

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Mar Iul 06, 2010 11:01 pm

Asa este Nico. Astept.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Cristina979
Mami inepator
Mami  inepator
avatar

Zodiac : Gemeni Mesaje : 254
Data de inscriere : 25/06/2010
Varsta : 36
Localizare : jud. Botosani

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Mier Iul 07, 2010 8:09 am

Cei mai frumosi copii

Se spune ca intr-o zi o cioara s-a intalnit cu o bufnita. Cum ele se cunosteau de multa vreme si erau chiar prietene si cum se stie ca bufnitele obisnuiesc sa mai manance puii altor pasari, cioara, care tocmai devenisese mama dupa multe asteptari, o roaga pe bufnita sa aiba grija sa nu ii manance puii, pe care ii iubea ca pe ochii din cap. Atunci bufnita o intreaba pe cioara care sunt puii ei, cum arata , ca sa nu cumva sa ii manance fara sa stie. Atunci cioara, cu mare dragoste pentru copiii ei, ii spuse ca cei mai frumosi pui din padure sunt puii ei, ca nu va putea sa ii confunde, deci unde va vedea cei mai frumosi pui sa ocoleasca acel cuib, caci e cuibul ei...
Zis si facut! Intr-o dimineata, venind acasa, cioara isi gasi puii lipsa, semn ca pe acolo trecuse bufnita. Disperata, aceasta pleca la bufnita si, plangand cu foc o intreba de ce i-a omorat puii, caci o rugase sa nu o faca. Atunci bufnita, mirata, ii spuse ca puii din acel cuib erau cei mai urati pui pe care i-a vazut in viata ei si nu si-a imaginat ca ar putea fi ai prietenei sale, caci doar aceasta ii spusese ca sunt cei mai frumosi pui din toata padurea...
Morala e ca toti parintii au impresia ca puii lor sunt cei mai frumosi pui din lume... Si sa indrazneasca cineva sa sustina contrariul!!!!


Furnica si porumbita

O furnica insetase si intrand intr-o apa mare ca sa bea, o lua
repejunea apei si o ducea in jos, fiind aproape sa se inece. Iar o
porumbita, vazand-o ca se ineaca arunca o ramura de copac langa
dansa, de care furnica acatandu-se, indata a fost scoasa la mal, si
astfel porumbita a scapat-o. De atunci ele se intovarasira amandoua.
Si nu dupa multa vreme se intampla ca un pasarar intinse
pe jos niste laturi, risipind pe deasupra lor mei ca sa amageasca
pe porumbita si s-o prinda. Dar furnica, vazand pe pasararul acela,
merse drept la dansul si-l pisca de picior asa de tare, ca de usturime
sari in sus tipand; iar porumbita atunci se sperie, si fugind,
scapa din primejdie.
Invatatura: Asa-i cinstit si frumos, ca celui ce-ti face bine sa-i
faci si tu bine pentru binele ce l-ai primit si asa trebuie sa faca
oamenii intre dansii.

Cinci pini de I. Creanga

Doi oameni, cunoscuti unul cu altul, calatoreau odata, vara, pe un drum. Unul avea in traista sa trei pini, si celalalt doua pini. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei rachiti pletoase, linga o fintina cu ciutura, scoate fiecare pinile ce avea si se pun sa manince impreuna, ca sa aiba mai mare pofta de mincare.
Tocmai cind scoasera pinile din traiste, iaca un al treile drumet necunoscut ii ajunge din urma si se opreste linga dinsii, dindu-le ziua buna. Apoi se roaga sa-i deie si lui ceva de mincare, caci e tare flamind si n-are nimica merinde la dinsul, nici de unde cumpara.
- Poftim, om bun, de-i ospata impreuna cu noi, zisera cei doi drumeti calatorului strain; caci, mila Domnului! unde maninca doi mai poate minca si al treilea.
Calatorul strain, flamind cum era, nemaiasteptind multa poftire, se asaza jos linga cei doi, si incep a minca cu totii la pine goala si a bc apa rece din fintina, caci alta udatura nu aveau. Si maninca ei la un loc tustrei, si maninca, pana ce gatesc de mincat toate cele cinci pini, de parca n-au mai fost.
Dupa ce-au mintuit de mincat, calatorul strain scoate cinci lei din punga si-i da, din intimplare, celui ce avusese trei pini, zicind:
- Primiti, va rog, oameni buni, aceasta mica multamita de la mine, pentru ca mi-ati dat de mincare la nevoie; veti cinsti mai incolo cite un pahar de vin, sau veti face cu banii ce veti pofti. Nu sunt vrednic sa va multamesc de binele ce mi-ati facut, caci nu vedeam lumea inaintea ochilor de flamind ce eram.
Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar, dupa multa staruinta din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, calatorul strain si-a luat ziua buna de la cei doi si apoi si-a cautat de drum. Ceilalti mai ramin oleaca sub rachita, la umbra, sa odihneasca bucatele. Si, din vorba in vorba, cel ce avuse trei pini da doi lei celui cu doua pini, zicind:
- Tine, frate, partea dumitale, si fa ce vrei cu dinsa. Ai avut doua pini intregi, doi lei ti se cuvin. Si mie imi opresc trei lei, fiindca-am avut trei pini intregi, si tot ca ale tale de mari, dupa cum stii.
- Cum asa? zise celalalt cu despret! pentru ce numai doi lei, si nu doi si jumatate, partea dreapta ce ni se cuvine fiecaruia? Omul putea sa nu ne deie nimic, si atunci cum raminea?
- Cum sa fie? zise cel cu trei pini; atunci as fi avut eu pomana pentru partea ce mi se cuvine de la trei pini, iar tu, de la doua, si pace buna! Acum, insa, noi am mincat degeaba, si banii pentru pine ii avem in punga cu prisos: eu trei lei si tu doi lei, fiecare dupa numarul pinilor ce am avut. Mai dreapta imparteala decit aceasta nu cred ca se mai poate nici la Dumnezeu sfintul…
- Ba nu, prietene, zise cel cu doua pini. Eu nu ma tin ca mi-ai facut parte dreapta. Haide sa ne judecam, si cum a zice judecata, asa sa ramiie.
- Haide si la judecata, zise celalalt, daca nu te multumesti. Cred ca si judecata are sa-mi gaseasca dreptate, desi nu m-am tirit prin judecati de cind sunt.
Si asa, pornesc ei la drum, cu hotarirea sa se judece. Si cum ajung intr-un loc unde era judecatorie, se infatoseaza inaintea judecatorului si incep a spune imprejurarea din capat, pe rind fiecare; cum a venit intimplarea de au calatorit impreuna, de au stat la masa impreuna, cite pini a avut fiecare, cum a mincat drumetul cel strain la masa lor, deopotriva cu dinsii, cum le-a dat cinci lei drept multamita si cum cel cu trei pini a gasit cu cale sa-i imparta.
Judecatorul, dupa ce-i asculta pe amindoi cu luare aminte, zise celui cu doua pini:
- Si nu esti multumit cu imparteala ce s-a facut, omule?
- Nu, domnule judecator, zise nemultamitul; noi n-am avut de gind sa luam plata de la drumetul strain pentru mincarea ce i-am dat; dar, dac-a venit intimplarea de-asa, apoi trebuie sa impartim drept in doua ceea ce ne-a daruit oaspetele nostru. Asa cred eu ca ar fi cu cale, cind e vorba de dreptate.
- Daca e vorba de dreptate, zise judecatorul, apoi fa bine de inapoieste un leu istuilalt, care spui c-a avut trei pini.
- De asta chiar ma cuprinde mirare, domnule judecator, zise nemultamitul cu indrazneala. Eu am venit inaintea judecatei sa capat dreptate, si sa vad ca dumneta, care stii legile, mai rau ma acufunzi. De-a fi sa fie tot asa si judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!
- Asa ti se pare dumitale, zise judecatorul linistit, dar ia sa vezi ca nu-i asa. Ai avut dumneata doua pini?
- Da, domnule judecator, doua am avut.
- Tovarasul dumitale, avut-a trei pini?
- Da, domnule judecator, trei a avut.
- Udatura ceva avut-ati vreunul?
- Nimic, domnule judecator, numai pine goala si apa rece din fintina, fie de sufletul lui a facut-o acolo, in calea trecatorilor.
- Dinioarea, parca singur mi-ai spus, zise judecatorul, ca ati mincat toti tot ca unul de mult; asa este?
- Asa este, domnule judecator.
- Acum, ia sa statornicim rinduiala urmatoare, ca sa se poata sti hotarit care cita pine a mincat. Sa zicem ca s-a taiat fiecare pine in cite trei bucati deopotriva de mari; cite bucati ar fi avut dumneata, care spui ca avusi doua pini?
- Sese bucati as fi avut, domnule judecator.
- Dar tovarasul dumitale, care spui ca avu trei pini?
- Noua bucati ar fi avut, domnule judecator.
- Acum, cite fac la un loc sese bucati si cu noua bucati?
- Cincisprezece bucati, domnule judecator.
- Citi oameni ati mincat aceste cincisprezece bucati de pine?
- Trei oameni, domnule judecator.
- Bun! Cite cite bucati vin de fiecare om?
- Cite cinci bucati, domnule judecator.
- Acum, tii minte cite bucati ai fi avut dumneata?
- Sese bucati, domnule judecator.
- Si cite ti-au mai ramas de intrecut?
- Numai o bucata, domnule judecator.
- Acum, sa stam aici, in ceea ce te priveste de dumneta, si sa luam pe istalalt la rind. Tii minte cite bucati de pine ar fi avut tovarasul d-tale?
- Noua bucati, domnule judecator.
- Si cite a mincat el de toate?
- Cinci bucati, ca si mine, domnule judecator.
- Dar de intrecut, cite i-au mai ramas?
- Patru bucati, domnule judecator.
- Bun! Ia, acus avem sa ne intelegem cite se poate de bine! Vra sa zica, dumneata ai avut numai o bucata de intrecut, iar tovarasul dumitale, patru bucati. Acum, o bucata de pine ramasa de la dumneata si cu patru bucati de la istalalt fac la un loc cinci bucati?
- Taman cinci, domnule judecator.
- Este adevarat ca aceste bucati de pine le-a mincat oaspetele dumneavoastra, care spui ca v-a dat cinci lei drept multamita?
- Adevarat este, domnule judecator.
- Asadar, dumitale ti se cuvine numai un leu, fiindca numai o bucata de pine ai avut de intrecut, si aceasta, ca si cum ai fi avut-o de vinzare, deoarece ati primit bani de la oaspetele dumneavoastra. Iar tovarasul dumitale i se cuvine patru lei, fiindca patru bucati de pine a avut de intrecut. Acum, dara, fa bine de inapoieste un leu tovarasului dumitale. Si daca te crezi nedreptatit, du-te si la Dumnezeu, si las daca ti-a face si el judecata mai dreapta decit aceasta!
Cel cu doua pini, vazind ca numai are incotro sovai, inapoieste un leu tovarasului sau, cam cu parere de rau, si pleaca rusinat.
Cel cu trei pini insa, uimit de asa judecata, multameste judecatorului si apoi iese, zicind cu mirare:
- Dac-ar fi pretutindeni tot asemenea judecatori, ce nu iubesc a li cinta cucul din fata, cei ce n-au dreptate n-ar mai nazui in veci si-n pururea la judecata.
Corciogarii, porecliti si aparatori, nemaiavind chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de munca, sau ar trebui, in toata viata lor, sa traga pe dracul de coada…
Iar societatea buna ar ramine nebintuita.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Mier Iul 07, 2010 1:55 pm

merci frumos cris
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
lali200380
Graviduta
Graviduta


Mesaje : 76
Data de inscriere : 09/07/2010

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Vin Iul 09, 2010 1:47 pm

acum depinde de copil. poate unora nici nu le plac. oricum am un cd cu povesti si mie imi plac foarte mult
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Vin Iul 09, 2010 2:28 pm

crsi sa mai scri povesti
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
lica.irina
Mami scolar
Mami scolar


Mesaje : 1406
Data de inscriere : 28/05/2010

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Lun Iul 19, 2010 10:44 pm

da. mai vrem.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
elena_florescu
Mami maricel
Mami maricel
avatar

Zodiac : Leu Mesaje : 1053
Data de inscriere : 29/05/2010
Varsta : 37
Localizare : Navodari,Constanta

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Joi Aug 05, 2010 1:55 am

dar scrieti si voi fetelor!va asteptam si pe voi cu povesti ...

Pestisorul de aur

A fot o data ca niciodata un pescar batran, care locuia impreuna cu sotia sa in apropierea tarmului unei mari indepartate. Bordeiul lor era neingrijit si darapanat, iar batranul, slabit de povara anilor, abia isi mai ducea zilele. Nu mai iesea pe mare, la pescuit, de teama ca n-ar putea face fata valurilor mai puternice. Indraznea doar sa se urce in barca lui veche, legata de o radacina uscativa de pe tarm, de unde isi arunca in apa undita. Prindea doar pestisori mai mici, cu care nu reuseau sa-si potoleasca foamea.


Nevasta lui era o femeie tare rea, infumurata si certareata, mereu nemultumita. Zi de zi se plangea de viata pe care o duceau si nu contenea sa-si invinovateasca barbatul pentru neajunsurile lor. Intr-o buna zi, pescarul isi arunca undita in apa, nadajduind sa prinda cat mai mult peste. Trecu o buna bucata de vreme de cand statea chircit cu undita in mana. Deodata, insa se petrecu o minune: prinse un pestisor mic, din cale afara de frumos si de stralucitor. Nu mai vazuse ceva asemanator: era poleit cu aur.

Pestisorul, cu glas de om, ii ceru pescarului sa-l lase in viata si sa-l arunce in apa. Pescarul era un om milostiv, insa era teama de gura spurcata a nevestei, gandindu-se ca se va intoarce acasa fara hrana. In cele din urma, cruta viata bietei fiinte, hotarandu-se sa o lase sa se intoarca in imparatia apelor. Pestisorul, drept rasplata, ii promise pescarului ca-i va indeplini trei dorinte. Insa batranelul, trecut prin atatea necazuri, nu mai credea in minuni. Isi spuse doar ca l-ar fi maniat pe Dumnezeu daca nu ar fi crutat viata micului pestisor auriu.

Cand pescarul se intoarse acasa cu traista goala, nevasta il dojeni aspru. Pentru a o imbuna, ii povesti intamplarea ciudata de care avu parte, ba pomeni si de promisiunile pestisorului de aur. Pret de cateva clipe, nevasta lui se arata neincrezatoare; isi spuse ca are un papa-lapte de barbat, mult prea milostiv. Asta trebuie sa fi fost pricina pentru care crutase viata pestisorului. Dar, sireata cum era, se hotara sa puna la incercare promisiunea facuta de pestisor. Porunci batranului sa se intoarca indata pe tarm si sa-i ceara pestisorului sa-i indeplineasca o dorinta.

Pescarul porni inspre mare si, cam sovaielnic, il striga pe pestisor. Acesta nu intarzie sa se arate, iar pescarul ii destainui ce-i ceruse nevasta sa-i porunceasca. Ii ceru o covata mai mare, in locul celei vechi, ponosite. Pestisorului nu i se paru greu sa-i indeplineasca dorinta si-i promise pescarului ca sotia lui va fi multumita. Auzind acestea, pescarul porni agale spre casa. Cand ajunse aici, spre mirarea lui, vazu in odaia mica a casutei o covata mare si frumoasa, cum nu-i fusese dat sa vada vreodata. Nevasta sa statea nerabdatoare langa vas, clatinandu-si capul in semn de uimire. Acum dadea crezare puterii nemaipomenite a pestisorului de aur si nu trecu mult timp ca nascoci din nou o dorinta demna de lacomia ei.

Gandindu-se ca aceasta covatica nu-i este de ajuns, isi trimise din nou barbatul la malul marii, pentru a cere pestisorului de aur sa-i indeplineasca cea de-a doua dorinta. De asta-data, femeia vroia o casa frumoasa si impodobita, pe locul celei darapanate. Zbiera cat o tinea gura, fugarindu-l pe bietul pescar. Vorbele-i taioase se auzira pana departe si pescarul nu avu incotro decat sa-l cheme din nou pe facatorul de minuni. Om cinstit, cumpatat si modest, ii era rusine de lacomia sotiei sale. Se temea ca pestisorul se va supara daca il cauta dupa atat de putin timp. Poate isi va spune ca este si el la fel de necinstit si de lacom ca si nevasta sa. Isi ascunse rusinea, isi lua inima-n dinti si-l chema pe pestisor, cu glasul cu care o sluga il cheama pe stapan. Ii aduse la cunostinta cea de-a doua dorinta a femeii. Pestisorul il asigura ca dorinta ii era ca si indeplinita, iar la intoarcere va gasi o casa noua, incapatoare, din care nu va lipsi nimic.

Pescarul merse inspre casa, cu capul plecat. Spre mirarea lui, in locul bordeiului darapanat, se afla o casa mare, nou-nouta, dar nevasta lui statea in prag, tot mohorata, scrasnind din dinti de nemultumire. “Te pomenesti ca nu-i sunt de ajuns toate bogatiile din lume”, asa ca ii povesti barbatului sa faca din nou cale-intoarsa si sa se-infatiseze inaintea pestisorului. Urma sa i se-indeplineasca cea de-a treia dorinta: vroia un palat. Pestisorul ii indeplini dorinta desi parea deja satul si plictisit de lacomia lor. Cand barbatul se intoarse acasa, nu-i veni sa-si creada ochilor. In locul casei era un palat care se inalta falnic in tinutul acela parasit ce pana nu mult fusese parca uitat de Dumnezeu. Nevasta-sa era acum imparateasa si se asezase deja pe locul de cinste din sala mare a palatului. Cand isi vazu barbatul la poarta, ii adresa niste vorbe dispretuitoare, izvorate din inima ei haina, de piatra. Il goni de la palat, strigandu-i ca este un biet muritor, impovarat de ani, si ca ar face bine sa-si caute norocul in alta parte. Il izgoni ca pe un dusman si-i spuse sa ia seama ca nu care cumva sa indrazneasca sa mai puna piciorul in palatul ei.

Batranul pescar parasi palatul si porni incotro vazu cu ochii, iar pentru drum nu i se dadu nici macar o bucata de paine. Paznicii palatului il inghiontira si-l batjocorira. I se interzise sa se mai apropie vreodata de palat. Bietul pescar nici nu intelegea bine ce se petrecea. Cazu pe ganduri, stia ca doar pestisorul de aur putea sa-i dea vreun sfat. Cobora din nou la tarm si-l chema inca o data desi cele trei dorinte fura deja indeplinite. Totusi, pestisorul se arata si acum. Batranul ii povesti de necazul care dadu-se peste el, de trufia nevestei sale, facand din ea o fiinta nemiloasa si rauvoitoare. Pe el il izgonise din palat, intr-o lume a suferintei si a deznadejdii. Avea o ultima rugaminte, pornita din suflet. Ii ceru pestisorului sa naruie palatul si sa faca sa dispara bogatiile primite, iar acasa vroia s-o gaseasca pe nevasta lui asteptand in usa subreda a vechiului lor bordei, in care sa domneasca pacea si impacarea.

Lacomia nevestei pescarului il supara din cale-afara pe pestisor, astfel ca se indura de sufletul necajit care venise sa-si jeleasca amaraciunea. Hotara sa faca dreptate si sa-i indeplineasca aceasta ultima dorinta. Il imbuna pe bietul pescar si-l trimise acasa. Nu mai era nici urma de palat, de curte imparateasca si de multimea de servitori care forfoteau prin palat sa-i faca pe plac stapanei. Disparuse si mantia imparateasca, purpurie. Cand vazu vechea lor casuta, cu peretii scorojiti, se simti cu sufletul impacat; inauntru isi gasi nevasta, nestatornica si nemultumita, cum era si mai inainte. Totul era ca la inceput: viata lor era lipsita de bucurii si de bogatii, asa cum fusesera obisnuiti. Pescarul mai iesea din cand in cand la pescuit, dandu-si toata silinta sa prinda cat mai multi pestisori in carligul unditei. Duceau o viata grea, plina de griji, dar pescarul stia ca era tocmai viata pe care si-o dorise, desi nevasta continua sa-l dojeneasca pe nedrept in fiecare zi.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Sam Aug 07, 2010 6:23 pm

superrrrrrrrrrr
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
elena_florescu
Mami maricel
Mami maricel
avatar

Zodiac : Leu Mesaje : 1053
Data de inscriere : 29/05/2010
Varsta : 37
Localizare : Navodari,Constanta

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Dum Aug 08, 2010 3:04 am

mai postati si voi povesti ...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Joi Aug 12, 2010 8:01 pm

Cinci pâni – de Ion Creanga

Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare.

Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând şi n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra.
— Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeţi călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca şi al treilea.

Călătorul străin, flămând cum era, nemaiaşteptând multă poftire, se aşază jos lângă cei doi, şi încep a mânca cu toţii pâne goală şi a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Şi mănâncă ei la un loc tustrei, şi mănâncă, până ce gătesc de mâncat toate cele cinci pâni, de parcă n-au mai fost.

După ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate cinci lei din pungă şi-i dă, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni, zicând:
— Primiţi, vă rog, oameni buni, această mică mulţămită de la mine, pentru că mi-aţi dat demâncare la nevoie; veţi cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veţi face cu banii ce veţi pofti. Nu sunt vrednic să vă mulţămesc de binele ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram.

Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruinţă din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin şi-a luat ziua bună de la cei doi şi apoi şi-a căutat de drum. Ceilalţi mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând:
— Ţine, frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dânsa. Ai avut două pâni întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii.
— Cum aşa?! zise celălalt cu dispreţ! pentru ce numai doi lei, şi nu doi şi jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămânea?
— Cum să rămâie? zise cel cu trei pâni; atunci aş fi avut eu pomană pentru partea ce mi se cuvine de la trei pâni, iar tu, de la două, şi pace bună. Acum, însă, noi am mâncat degeaba, şi banii pentru pâne îi avem în pungă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după numărul pânilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul...
— Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămâie.
— Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţămeşti. Cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am târât prin judecăţi de când sunt.

Şi aşa, pornesc ei la drum, cu hotărârea să se judece. Şi cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfăţoşează înaintea judecătorului şi încep a spune împrejurarea din capăt, pe rând fiecare; cum a venit întâmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună, câte pâni a avut fiecare, cum a mâncat drumeţul cel străin la masa lor, deopotrivă cu dânşii, cum le-a dat cinci lei drept mulţămită şi cum cel cu trei pâni a găsit cu cale să-i împartă.

Judecătorul, după ce-i ascultă pe amândoi cu luare aminte, zise celui cu două pâni:
— Şi nu eşti mulţămit cu împărţeala ce s-a făcut, omule?
— Nu, domnule judecător, zise nemulţămitul; noi n-am avut de gând să luăm plată de la drumeţul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-aşa, apoi trebuie să împărţim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Aşa cred eu că ar fi cu cale, când e vorba de dreptate.
— Dacă e vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă bine de înapoieşte un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pâni.

— De asta chiar mă cuprinde mirare, domnule judecător, zise nemulţămitul cu îndrăzneală. Eu am venit înaintea judecăţei să capăt dreptate, şi văd că dumneata, care ştii legile, mai rău mă acufunzi. De-a fi să fie tot aşa şi judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!
— Aşa ţi se pare dumitale, zise judecătorul liniştit, dar ia să vezi că nu-i aşa. Ai avut dumneata două pâni?
— Da, domnule judecător, două am avut.
— Tovarăşul dumitale, avut-a trei pâni?
— Da, domnule judecător, trei a avut.
— Udătură ceva avut-aţi vreunul?
— Nimic, domnule judecător, numai pâne goală şi apă răce din fântână, fie de sufletul cui a făcut-o acolo, în calea trecătorilor.
— Dinioarea, parcă singur mi-ai spus, zise judecătorul, că aţi mâncat toţi tot ca unul de mult; aşa este?
— Aşa este domnule judecător.

— Acum, ia să statornicim rânduiala următoare, ca să se poată şti hotărât care câtă pâne a mâncat. Să zicem că s-a tăiat fiecare pâne în câte trei bucăţi deopotrivă de mari; câte bucăţi ai fi avut dumneata, care spui că avuşi două pâni?
— Şese bucăţi aş fi avut, domnule judecător.
— Dar tovarăşul dumitale, care spui că avu trei pâni?
— Nouă bucăţi ar fi avut, domnule judecător.
— Acum, câte fac la un loc şese bucăţi şi cu nouă bucăţi?
— Cincisprezece bucăţi, domnule judecător.
— Câţi oameni aţi mâncat aceste cincisprezece bucăţi de pâne?
— Trei oameni, domnule judecător.
— Bun! Câte câte bucăţi vin de fiecare om?
— Câte cinci bucăţi, domnule judecător.
— Acum, ţii minte câte bucăţi ai fi avut dumneta?
— Şese bucăţi, domnule judecător.
— Dar de mâncat, câte ai mâncat dumneta?
— Cinci bucăţi, domnule judecător.
— Şi câte ţi-au mai rămas de întrecut?
— Numai o bucată, domnule judecător.

— Acum să stăm aici, în ceea ce te priveşte pe dumneta, şi să luăm pe istalalt la rând. Ţii minte câte bucăţi de pâne ar fi avut tovarăşul d-tale?
— Nouă bucăţi, domnule judecător.
— Şi câte a mâncat el de toate?
— Cinci bucăţi, ca şi mine, domnule judecător.
— Dar de întrecut, câte i-au mai rămas?
— Patru bucăţi, domnule judecător.

— Bun! Ia, acuş avem să ne înţelegem cât se poate de bine! Vra să zică, dumneta ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarăşul dumitale, patru bucăţi. Acum, o bucată de pâne rămasă de la dumneta şi cu patru bucăţi de la istalalt fac la un loc cinci bucăţi?
— Taman cinci, domnule judecător.
— Este adevărat că aceste bucăţi de pâne le-a mâncat oaspetele dumneavoastră, care spui că v-a dat cinci lei drept mulţămită?
— Adevărat este, domnule judecător.
— Aşadar, dumitale ţi se cuvine numai un leu, fiindcă numai o bucată de pâne ai avut de întrecut, şi aceasta ca şi cum ai fi avut-o de vânzare, deoarece aţi primit bani de la oaspetele dumneavoastră. Iar tovarăşul dumitale i se cuvin patru lei, fiindcă patru bucăţi de pâne a avut de întrecut. Acum, dară, fă bine de înapoieşte un leu tovarăşului dumitale. Şi dacă te crezi nedreptăţit, du-te şi la Dumnezeu, şi las' dacă ţi-a face şi el judecată mai dreaptă decât aceasta!

Cel cu două pâni, văzând că nu mai are încotro şovăi, înapoieşte un leu tovarăşului său, cam cu părere de rău, şi pleacă ruşinat.
Cel cu trei pâni însă, uimit de aşa judecată, mulţămeşte judecătorului şi apoi iese, zicând cu mirare:
— Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecători, ce nu iubesc a li cânta cucul din faţă, cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci şi-n pururea la judecată.

Corciogarii, porecliţi şi apărători, nemaiavând chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de muncă, sau ar trebui, în toată viaţa lor, să tragă pe dracul de coadă...
Iar societatea bună ar rămâne nebântuită.

Anecdotă publicată prima oară în Convorbiri literare, nr. 12, 1 martie 1883. Textul de faţă a fost reprodus după volumul Ion Creangă, Poveşti şi povestiri, Editura "Minerva", Bucureşti, 1987
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
elena_florescu
Mami maricel
Mami maricel
avatar

Zodiac : Leu Mesaje : 1053
Data de inscriere : 29/05/2010
Varsta : 37
Localizare : Navodari,Constanta

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Vin Aug 13, 2010 1:08 pm

multumim nico!
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
nicoletadina
Mami Ingeras
Mami Ingeras


Zodiac : Pesti Mesaje : 3162
Data de inscriere : 08/03/2010
Varsta : 46
Localizare : bucuresti

MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   Sam Aug 14, 2010 9:32 am

cu placere
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: De cand incepem sa citim povesti copilului?   

Sus In jos
 
De cand incepem sa citim povesti copilului?
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 2 din 2Mergi la pagina : Înapoi  1, 2

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Bebe-strumf :: Divertisment :: Povesti-
Mergi direct la: